Noile desene animate sau cum să tâmpeşti copilaşii între 3-7 ani

Stătea de multă vreme ideea acestui post prin drafturi şi din păcate mi-a luat-o Krossfire înainte. Însă dacă el a făcut cumva un scurt istoric al celor mai reuşite desene animate marca Disney, eu am să iau puţin altfel lucrurile.

Ce mă roade pe mine de multă vreme încoace - şi sunt convinsă că nu sunt singura - este faptul că desenele sunt traduse în limba română. Detest această idee şi nu reuşesc să îi văd deloc partea bună. Să nu mi se spună mie că e pentru menţinerea vocabularului sau alte prostii , că nu e deloc adevărat. Dacă am avea actori foarte buni în domeniu, ar fi o treabă, atunci s-ar vedea clar diferenţa între ce privesc copiii acum şi ce ar trebui ei sa vadă de fapt, însă, din păcate, ai noştrii nu se pricep deloc la aşa ceva.

Un alt lucru care a reuşit să mă şocheze, sunt desenele în sine. Să o iau ca pe o adaptare spre secolul 21? Am încercat. Sunt departe de aşa ceva. Nu le văd nici ca pe o schimbare pentru mentalitatea de acum, cum că tehnologia face si drege, e pur şi simplu rezultatul unor oameni fără imaginaţie, care nu ştiu ce să ofere celor mici. E probabil pe undeva departe şi un concept slab sau deloc gândit gen : băieţilor le plac roboţeii, hai să le oferim şi desene cu aşa ceva.

Nu e de mirare că nu mai vezi turma de pitici în faţa blocului jucând ascunsa, 9 pietre, sărind garduri şi julindu-şi genunchii la fotbal. Uite ce le oferim : jocuri cu împuşcături, desene conţinând aceleaşi lucruri şi filme cretine.

Deviind puţin de la subiect, daţi-mi voie să dau vina aici şi pe părinţi şi să spun clar (aici chiar nu aveţi voie să mă contraziceţi) că cei mici sunt mult mai alintaţi decît am fost noi. De la făcut toate mofturile la a avea tupeul să te iei în gură cu învăţătoarea pentru că, după părerea ta, puiul tău e un sfânt şi cum să fie el certat, chiar dacă înjură ca la uşa cortului.

În propria-mi opinie, conceptul de copilărie ori s-a schimbat drastic ori devine cumva pe cale de dispariţie. Râsetele le primesc acum oamenii cu un umor jegos (gen Octavian Dumitru), încântarea apare atunci când primesc cadou o pereche de adidaşi de firmă, nu o minge nouă iar dacă înainte se putea vorbi de încăpăţânare, ceea ce vezi acum la aceşti puştani este simplă răutate. Da, e absolut crud să ataşezi acest termen unui copil de 7 ani, însă mai trec printre ei, le văd reacţiile, gesturile şi sincer mă întristează..da..cam acesta e cuvântul. Dacă înainte era surprindere, uşoară revoltă, acum sincer cred că generaţiile mai mici au pierdut enorm şi ce e cel mai rău, este că persoanele care ar trebui să îi ghideze au început să fie depăşite de situaţie, sau pur şi simplu, nu realizează.

Tot ceea ce văd aceşti copii reprezintă pentru ei un exemplu. Că e bine, că e rău, nu te poţi aştepta de la ei să poată face această diferenţa. Sarcina aceasta revine celor mari.

În momentul în care până şi în desenele animate se pierde esenţa, ideea de vis, frumuseţe, joacă eu spun că avem o mare, mare problemă.

- a solemn promise to be continued -