Struţo-cămila învăţământului romînesc
Şi de fapt nu numai a învăţământului…a întreg sistemului românesc în sine. Elementul de bază care pare ca un elefant în mijlocul camerei dar toată lumea e nevoită să calce în rahatul lui, cel care de fapt ne mănâncă de vii pe cei cu un nivel măcar mediu de inteligenţă şi pe restul îi determină să îl admire pe Becali … e chiar omul. Nu oricare, ci cel care ne conduce. Cel care ia decizii - dar numai ca să pară luate - , care vorbeşte - numai ca să nu adoarmă - , care e interesat -numai când e campanie.
Am nimerit în seara asta să mă uit la Răduleasca şi la Dan Negru… chestia cu o seară de vis. STOP! Explicaţie necesară: nu mă uit de obicei la aşa ceva, nu mă pasionează nimic de la televizor înafară de documentare deştepte şi reclame inteligente. /end explicaţie.
Boon, ce m-a marcat pe mine şi m-a făcut să simt o repulsie extraordinară faţă de creaturile menţionate în primul paragraf. Am văzut cazul a doi copii, unul care nu putea auzi iar celălalt nu putea merge. Operaţiile lor erau posibile doar în China, şi costau în jur de 30.000 de euro, fără transport. Bineînţeles că părinţii au încercat în stânga şi în dreapta, au apelat la stat,la bănci..oriunde se poate. Mereu acelaşi răspuns: “Nu sunt fonduri”. Să mai menţionez oare că părinţii aveau salariu de 2 milioane fiecare şi că nu aveau nici o datorie la stat??? Şi mai creşteau şi copil care cere sacrificii extrem de mari?? Ei de unde pana mea au găsit fonduri??
Bineînţeles, li s-a spus că au găsit bani… şi cine apar ca beneficiar, mare om de caritate? Primarul oraşului din care proveneau copilaşii. Ei ca să vezi supriză. Reacţia mea ..nu o mai descriu. Reacţia mamei “Bine Doamne că mai sunt şi campanii, poate mai trăieşte vreun copil cu această ocazie”. Îmi doresc sincer să fie mai multe campanii electorale, poate mai salvăm cîteva vieţi! Dacă omeneşte nu se poate.
Chiar credeţi că părinţii nu apelaseră şi la primărie? Ei,aş! Şi apropo, banii nici nu veniseră de la nenea ăla în totalitate, gestul a fost făcut de mai mulţi sportivi.
Revenind la subiectul nostru… în 4 săptămâni am examenul de bacalaureat. Cel mai inutil, ineficient, in..ce mai vreţi voi, examen inventat vreodată. S-a discutat mult pe baza faptului că la limba română, la oral, elevii pot da în judecată ministerul educaţiei pentru că subiectele sunt înafara programei. FOARTE CORECT!! (Apropo, ştiaţi că la mat M1 nu trebuiau să apară şirurile..meh,altă poveste). Odată ce îmi ceri să învăţ ca un cretin o droaie de materie, nu eşti în stare să îmi formulezi cerinţe la examen pe baza lor?
E o bătaie de joc cum n-am crezut să văd vreodată. Ministerului nu-i mai poate corazonu’ de noi. La început n-au fost în stare să facă subiecte normale… nu-i nimic,ne-am chinuit cu alea. (cei de la mat M1 ştiu). Cu două luni înainte de examen mi le schimbi complet. Nu-i nimic, tocmai am schimbat facultatea,mă duc la dosar pentru că nu mai sunt în stare să învăţ şi pentru admitere. Cu o lună îmi vin subiectele la oral, în necomformitate cu programa. Cred că gagii au testat o vorbă ce aparţine unui coleg de-al meu de genul : “N-ai tupeu să faci spume la gură”.
Îmi pare rău că mai e atât de puţin timp până la examen şi îmi pare rău că în România elevii nu prind încă curajul de a se exprima, de a refuza asemenea lucruri. Petiţiile alea online sunt absolut degeaba - fără supărare, nu aşa se fac.
Până o să aibe cineva curajul de a lăsa foaia albă în astfel de situaţii, sau să ia măsuri dinainte nu o să se schimbe cu absolut nimic sistemul românesc. Sunt curioasă câte generaţii o să mai suporte.
Information About Article
- Date:
- 05.25.08 / 8pm
- Category:
- Personal
8 Comments
Add Comment | comments rss [?]