Limitarea creativităţii

Am văzut într-un articol aparţinând lui Scribu una din cele mai frumoase provocări: TED Talk-urile. Nu reuşesc să mă satur să urmăresc discursurile acestor oameni absolut geniali - pentru că sunt extraordinar de inteligenţi, de deschişi, de calmi, de modeşti , cu idei care sincer tare mult aş vrea să le văd puse în aplicare. Nu sunt OZN-uri, sunt absolut logice, clare, simple .

Urmărindu-i, mi-am amintit de cât s-a discutat peste tot în blogosferă despre ideea de educaţie. Am scris şi eu câteva, în mare majoritate pline de revoltă. Însă am observat că m-am limitat la percepţia subiectivă,proprie,asupra unor fapte simple,deranjante nu numai pentru mine, dar nu le-am explicat cauza decât la modul “sistemul românesc în comparaţie cu cel european” în majoritate.

Nu m-am gândit,de fapt, că acest concept e acelaşi peste tot, porneşte de la aceleaşi idei, aplicate puţin diferit.

Şi am ajuns la concluzia că oriunde sistemul de educaţie este cam detestat. Pentru că forţează, pentru că pompează informaţie şi nu face ceea ce reuşesc să facă dulciurile în orice condiţie - nu atrage, nu îi determină pe copii să aleagă singuri, nu li se oferă un acces diferit la informaţie,practic, să vadă ei singuri schimbările de-a lungul timpului, să îşi creeze propriile idei, să li se dea mână liberă la schimbarea anumitor lucruri cu simplul scop de a le îmbunătăţi.

Învăţământul şi-a cam pierdut ideea iniţială : vechea poveste cu dezvoltarea minţii,logicii sau a unei anumite laturi care să ne ajute să ne formăm ca oameni, să ne găsim pasiunile şi a devenit pur şi simplu o limitare a creativităţii.

Putem porni de la un exemplu simplu,aparent neimportant (pe care a pus accentul Ken Robinson): întotdeauna au fost puse în capul liste matematica,limbile şi abia la capătul ei artele. Pe ce principiu? “De ce să desenezi? Doar nu o să devii artist. De ce să dansezi? Nu o să devii dansator” . (Ken Robinson în discursul său despre educaţie).

Şi de ce? Arta nu înseamnă gândire? Din contră chiar, înseamnă o logică şi o imaginaţie pe care nu toţi o au, la care nu toţi au acces sau chiar dacă da, nu toţi pot reda imaginea, sunetul, mişcarea unei idei. Şi de ce nu punem accentul şi pe asta? Să îi învăţăm să exprime acel lucru care nu are absolut nici o limită : imaginaţia.

Ştiţi foarte bine că cele mai fascinante idei au venit tocmai din partea oamenilor care nu au primit o educaţie solidă, ci care au pus accentul pe pasiune,care au fost curioşi,care au vrut să descopere, care şi-au adus creativitatea şi logica la un loc şi au ajuns astfel răspunsuri sau chiar întrebări la care nu ne-am fi gândit niciodată. Şi pot fi extrem de profunde,de complexe, sau pot fi extraordinar de simple.. şi de ce nu le-am văzut? Pentru că ne-am concentrat să percepem numai anumite lucruri, suntem atenţii pe ceea ce trebuie în mod absolut,pe ceea ce ni se spune ..şi nu neapărat pe ceea ce ne dorim.

Deci nu ajunge educaţia o simplă metodă de a ne impune să nu greşim? De a ne corecta mereu? De a face lucrurile după anumite reguli deja create?

Gândiţi-vă ca exemplu că sunteţi într-o oră de istorie. Vi se cere să explicaţi un anumit eveniment,să-l argumentaţi. Şi să presupunem că nu ştiţi răspunsul exact (ni s-a întâmplat tuturor, să n-aveţi curajul de a nega asta :) ). Şi mai presupunem ceva : că aveţi altă idee, o altă explicaţie - absolut superbă de altfel. Care e procedura? Pur şi simplu tăcem şi începem să aruncăm priviri colegilor în speranţa ca vreunu din ei o să ne sufle răspunsul din carte, pentru că logica ta te-ar putea duce în modul cel mai sigur la un 2 şi nimic mai mult. Deci taci… din cauza acelei frici impuse - fenomen care va determina dispariţia creativităţii, a curajului de a pune întrebări.

Această neobservată fobie te face să tremuri atunci când trebuie să vorbeşti în faţa unui auditoriu, te face să pici anumite examene, dar să câştigi anumite job-uri pentru că te-ai menţinut pe o linie, o linie care a oferit până în acel moment o vagă idee de stabilitate.

Întrebarea maximă rămâne: fobia aceasta , nu a remodelat cumva întreg conceptul de pasiune? Când am ajuns să ne limităm creativitatea, nu se duc şi visele, dorinţa de mai mult? Ba da..pentru că acel “mai mult” va fi întotdeauna extrem de bine îngrădit de alţii astfel încât va evolua numai în anumite circumstanţe.

Information About Article

Date:
07.08.08 / 7pm
Category:
Personal